Sindicatele din Poliţie vor să dea în judecată “Paraziţii”: Ne-au înjurat de toţi sfinţii şi răniţii

Sindicaliştii din Poliţie vor să dea în judecată formaţia Paraziţii, după ce trupa de hip-hop a scos recent o piesă denumită „Antimiliţie” şi pe care poliţiştii o consideră jignitoare, din cauza versurilor. Iulian Surugiu, preşedintele SNAP, a declarat că va merge la instanţă săptămâna viitoare.

ADS Publicitate

„Săptămâna viitoare, la Tribunalul Municipiului Bucureşti, îi vom acţiona în judecată pentru calomnie şi pentru ce mai găsesc avocaţii acolo, că nu poţi să-i înjuri pe toţi poliţiştii din ţara asta la modul ăsta. Adică fiecare mai greşim, dar totuşi, este foarte mult”, a declarat, pentru MEDIAFAX, Iulian Surugiu, preşedintele Sindicatului Naţional al Agenţilor de Poliţie (SNAP).

ADS Publcitate

Surugiu mai spune că cei de la Paraziţii au exagerat de această dată, pentru că înjură şi familiile poliţiştilor.

ADS Publicitate

„Nu am spus niciodată că avem numai poliţişti deştepţi, frumoşi, dar nici aşa, în halul ăsta, mai ales de familii. Ne-au înjurat de toţi sfinţii şi de toţi răniţii. Deocamdată nu ştim ce fel de daune vom cere”, a mai declarat Surugiu.

Piesa trupei Paraziţii, pe care sindicalistul o consideră jignitoare pentru poliţişti, se numeşte „Antimiliţie”, şi a fost lansată recent.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Noi vesti despre fiul lui Kamara. Leon a facut primul tratament cu celule stem iar acum are nevoie de ajutor

A fost emis CODUL ROȘU de furtună în vestul României